Călător printre legende – Grădina Zmeilor, județul Sălaj

Chiar dacă nu au auzit foarte mulți despre ea, Grădina Zmeilor există, iar atunci când ești pasionat de călătorii și vrei să descoperi cât mai multe puncte turistice, nu ai cum să nu o descoperi. Nu ai cum să nu-i descoperi legendele și tot ceea ce ascunde ea.

Comparată cu celebra Meteora, rezervația naturală Grădina Zmeilor se remarcă prin suita de stânci cu forme ciudate, formate prin eroziune de-a lungul timpului, stânci care au alimentat imaginația localnicilor și nu numai, născându-se, astfel, legende care mai de care mai fantastice. Însă doar aceste legende au condus spre transformarea Grădinii Zmeilor din județul Sălaj, localitatea Gâlgău-Almașului, într-un punct turistic format dintr-un circuit care durează circa 3 ore.

Imagini pentru Grădina Zmeilor

Cu alte cuvinte, Grădina Zmeilor este o rezervație geologică, un monument al naturii, o arie protejată de interes național, unde se poate admira efectul condițiilor meteorologice asupra structurilor de conglomerație și gresii.

Partea cea mai frumoasă, așadar, pornește de aici. Totul se leagă de numeroasele stânci uriașe, de blocurile, turnurile și stâlpii cu forme de ciuperci și animale, care, deși banale la început, prin procesul de denudație, respectiv eroziune eoliană și fluvială au dat naștere celor două stânci impresionante, care depășesc înălțimea de 10-12 metri, și anume Zmeul și Zmeoaica.

Dar asta nu este tot, bineînțeles! De aceste două mari stânci se leagă și diferite legende, legende cu ajutorul cărora se speculează faptul că în partea cea mai vestică a grădinii, separate una de alta, sunt aceste două stânci gemene, Zmeul și Zmeoaica, despre aceste pietre spunându-se că, pe ele, se odihneau zmeii când mergeau după sare în Dej.

Mai mult decât atât, localnicii ne spun și despre o altă legendă care se bazează pe faptul că zona era casa unor zmei care furau fetele oamenilor. Astfel că, într-o zi, unul dintre ei a furat soarele de pe cer, însă un voinic s-a decis să-l înfrunte, iar după victoria pe care a obținut-o, acesta a luat-o soarele, l-a aruncat spre cer, orbindu-i cu strălucirea neașteptată a acestuia pe toți aceia care au sărit în ajutor. Povestea nu se încheie aici, ci este de menționat că, în același timp, una dintre fetele eliberate a rostit asupra lor o vrajă și, în acel mod, zmeii au rămas acolo, transformați în stană de piatră.

Mai există, de asemenea, și legende care o vizează pe fata Cătănii, legende care, de fiecare dată, fie te pot încânta, fie te pot înspăimânta. Cert este că Grădina Zmeilor atât pentru localnici, cât și pentru turiștii de pretutindeni va rămâne un mister, un loc în care realitatea se împletește perfect cu imaginația, dând naștere legendelor atât de populare.

Dacă treci prin Sălaj vreodată, nu uita că fata Cătănii te așteaptă!

Lasă un răspuns