Mic ghid de amenajare Feng-Shui

O locuinţă amenajată în stil Feng-Shui radiază de seninătate, are un aspect primitor şi te face să te simţi întotdeauna “acasă”.

Geomanţia, sau arta Feng-Shui, s-a dezvoltat ca un complex sistem teoretic şi practic, având ca scop realizarea armoniei în cadrul trinităţii universale: Cer-Om-Pământ. Este arta de a manipula mediul fizic al unei persoane, astfel încât soarta acesteia să se îndrepte într-o direcţie favorabilă.

Pentru ca Feng-Shui să lucreze în favoarea ta, este important nu doar să-ţi analizezi casa şi mobila, ci şi contextul în care trăieşti, ţelurile pe care le ai, atât familiale, cât şi profesionale.

Amenajarea locuinţei în stil Feng-Shui nu numai că ne ajută să avem noroc, să ne simţim mai bine prin acumularea de energie pozitivă în casă, dar o va şi face să arate foarte bine.

Pentru început ai nevoie de o busolă, hartie şi pix.

Image result for ghid de amenajare Feng-Shui

Sursa poza: CasaDex

Stabileşte punctele casei: colţurile sudic, sud-estic, sud-vestic, nordic, nord-estic, nord-vestic, estic, vestic, şi centrul.

Sudul afectează reputaţia şi popularitatea celor care locuiesc în casă. Sud-estul reprezintă norocul la banii şi bunuri. Dacă acest colţ lipseşte, veniturile sunt modeste. Estul influenţează sănătatea. Nord-estul afectează norocul studiilor. Un colţ sud-vestic lipsă afectează nefavorabil căsătoria şi relaţiile interpersonale. Vestul este cel care influenţează norocul copiilor. Nord-vestul reprezintă susţinerea primită din partea persoanelor importante.

Pentru ca Feng-Shui să funcţioneze şi în casa ta, trebuie să activezi colţurile care crezi că îţi sunt necesare.

Living-ul

Camera de zi trebuie să fie o încăpere confortabilă, în care cei ai casei să se relaxeze şi să se simtă bine împreună. Acest spaţiu reflectă viaţa de familie şi poate cuprinde obiecte pe care cei ai casei doresc să le expună: fotografii, diplome, cărţi etc.

Sufrageria

Piesa de rezistenţă din această încăpere este masa, de aceea este obligatoriu ca cei care stau în jurul ei să se poată aşeza şi ridica lejer. Sentimentul de belşug trebuie să fie prezent, în general prin amplasarea de oglinzi în încăpere, care vor reflecta mâncarea şi vor crea senzaţia de spaţiu dublu.

Dormitorul

Cel puţin o treime din viaţă ne-o petrecem în dormitor. Această încăpere trebuie să fie suficient de retrasă şi cât mai departe posibil de intrarea principală. Cel mai bun loc de amplasare a patului este unul din colţurile camerei, aflat pe diagonală faţă de uşă.

Bucătăria

Locul în care pregătim mâncarea trebuie să fie bine luminat, vesel şi aerisit. Persoana care găteşte trebuie să vadă cine intră în bucătărie fără să se întoarcă. Dacă nu este posibil acest lucru, putem aşeza o oglindă deasupra maşinii de gătit.

Baia

Este necesar să fie cât mai ascunsă, pentru că dă naştere unui ch’i negativ. Uşa trebuie să fie mereu închisă. În baie, oglinzile sunt esenţiale şi ele trebuie să fie cât mai mari. Nu este indicat să folosiţi mai multe oglinzi mici alăturate, deoarece crează efectul de plasă, care influenţează negativ fluxul financiar.

Lasă un răspuns