Mănăstirea Chiajna din cartierul Giuleşti-Sârbi este unul dintre cele mai misterioase locuri din Bucureşti, fiind subiectul multor legende urbane.
Poveşti infiorătoare s-au ţesut de-a lungul timpului în jurul acestei mănăstiri – crime, dispariţii stranii, boli groaznice – şi toate au fost puse de către locuitorii zonei pe seama bisericii abandonate imediat după ce a fost construită, acum mai bine de două sute de ani.
Biserica, ce nu a fost sfinţită niciodată şi în preajma căreia puţini localnici se aventurează, se află între două cimitire şi în apropierea gropii de gunoi Chiajna. Aici nu a slujit niciun preot şi nu se ştie ca ea să fi funcţionat vreodată ca lacăş de cult, din cauză că ciuma a transformat-o într-un loc blestemat. O altă legendă spune că mănăstirea a fost atacată de turci înainte ca ea să fie sfinţită. Aceștia crezuseră că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate și, din acest motiv, au încercat să o distrugă. Astfel, toate actele ei au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Abia la cutremurul din 4 martie 1977 s-a prăbușit turla.
Pe pereţii acestei clădiri parasite sunt tot felul de inscripţii ciudate, precum „Lumea copiilor”. De asemenea, o pereche de îndrăgostiţi şi-a inscripţionat numele pe zid, pe locul unde ar fi trebuit să fie pictat Sfântul Petru. Există foarte multe filmuleţe online despre dispariţia a doi studenţi în preajma acestui loc şi chiar câteva anchete de crimă, iar localnicii jură că au văzut fantome aici şi că nu e bine să vizitezi zona dacă eşti mai slab de înger.
Pe unul din ziduri, de sub tencuială, a apărut un chip misterios care seamănă fie cu o domniță, fie cu un înger sau chiar cu Sfinxul românesc. Iar după spusele localnicilor, clopotul ar fi fost aruncat în apele Dâmboviței sau ar fi fost furat.
Cu toate acestea, mănăstirea este o bijuterie arhitecturală. Este singura biserică ce sintetizează în chip armonios arhitectura românească autohtonă şi post-brâncovenească cu arhitectura neoclasică.
Ruinele acesteia sunt punctul de atracţie pentru mulţi fotografi, impresionând prin dimensiunile sale uriașe (43 m lungime, 18 m înălțime, ziduri groase de 1-2 m). Locul este, de asemenea, preferat de alpinişti, pentru ecalade.
Construcția Mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774–1782) și a fost terminată în timpul lui Nicolae Mavrogheni (1786–1790), urmând să fie unul dintre cele mai mari lăcaşuri de cult româneşti ale vremii.
Unele surse spun că mănăstirea funcţiona în 1792, dar ea fost părăsită în timpul ciumei din vremea domnitorului Mihai Șuţu, când însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Cosma Popescu, a murit aici de această boală.
Începând din 2008 a fost reluată viața monahală, mănăstirea având hramul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
Din anul 2010, ruinele Mănăstirii Chiajna – parte a sitului istoric Mănăstirea Chiajna-Giuleşti – fac parte din lista monumentelor istorice.
În 2011, Biserica Ortodoxă a revendicat ruinele, intenţionând restaurarea mănăstirii.
Doritorii trebuie să ştie că aici se poate ajunge doar cu un mijloc de transport personal sau cu taxiul, întrucât mănăstirea se află într-o parte destul de necirculată a cartierului Giuleşti-Sârbi.
