Vesti bune de la olimpiada!

Vestile bune vin astazi din partea olimpicilor de la lotul national de informatica (juniori). Olimpiada Balcanica de Informatica pentru Junori s-a desfasurat in perioada 16-19 septembrie, la Ohrid, Macedonia. Romania a reusit sa se claseze pe locul I, iar in total la olimpiada au participat 38 de tari.

Elevii care au obtinut medaliile sunt Ovidiu Razvan Harsan si Alexandru Petrescu (amandoi vin de la Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu” din Bucuresti) si Andrei Ioan Nicolae (Liceul International de Informatica din Bucuresti). Nu trebuie sa uitam desigur nici de Maria Alexandra Udristoiu de la Colegiul National „Fratii Buzesti” din Craiova care s-a intors acasa cu medalia de bronz.

Sursa foto: adevarul.ro
Sursa foto: adevarul.ro

Elevii au fost insotiti de catre profesorii Ionel-Vasile Pit-Rada  de la Colegiul National „Traian” din Drobeta Turnu-Severin si de catre Eugen Nodea de la Colegiul National „Tudor Vladimirescu” din Targu Jiu.

Olimpiada de Informatica nu a fost singura care a adus premii importante Romaniei. Si cei care au participat la Olimpiada Internationala de Stiinte ale Pamantului (a IX-a editie) din Brazilia s-au intors cu doua medalii de argint (Alexandra Dima de la Liceul International de Informatica din Bucuresti si Dan Mircea Neagoe de la Colegiul National „Mircea cel Batran” din Constanta) si una de bronz (Tudor-Cristian Cozma de la Colegiul National „Emil Racovita” din Iasi). La aceasta editie au participat 92 de elevi din 23 de tari.

Din pacate nu foarte multi olimpici vor sa isi continue cariera in invatamant. Doar 8% vor sa se intoarca in scoli ca profesori. Acest numar este ingrijorator avand in vedere ca sistemul educational se confrunta deja cu o criza de personal didactic competent.

 Felicitari olimpicilor si la cat mai multe rezultate exceptionale!

Lasă un răspuns