Unele dintre cele mai frumoase si apreciate monumente din tara noastra, unele dintre ele fiind parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, manastirile din Moldova sunt obiective turistice pe care cu totii ar trebui sa le vizitam cel putin o data in viata, macar pe cateva dintre ele.
Fiecare dintre ele au ceva unic si ocupa un loc important atat in cultura religioasa, cat si in turismul romanesc.
Moldova este insa presarata cu o sumedenie de lacasuri de cult, astfel ca multi dintre cei care vor sa viziteze pentru prima data aceste meleaguri se simt coplesiti cand trebuie sa aleaga ce manastiri sa vada in putinul timp pe care il au la dispozitie.
De aceea, am stabilit o lista cu cele mai frumoase manastiri de vizitat in regiunea Moldovei:
Manastirea Voronet. Datand din 1488, cand a fost ridicata de Stefan cel Mare, Manastirea Voronest este cel mai celebru si apreciat lacas de cult din tara noastra. Situata la 4 kilometri de oraselul Gura Humorului, frumoasa manastire este inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO datorita numarului impresionant de picturi ce o decoreaza, picturi ce dezvaluie unele dintre cele mai importante scene din Biblie, inclusiv Cina cea de Taina si Ciclul Patimilor. Voronetul este celebru in special pentru albastrul intens gasit in picturile exterioare, care a ajuns atat de cunoscut incat a ajuns sa aiba propria denumire, „albastru de Voronet”.
Manastirea Moldovita. Una dintre cele mai vechi asezari calugaresti din regiunea Moldovei, manastirea Moldovita dateaza din 1532, cand a fost ridicata de Petru Rares sub Hramul Buna Vestire. Aceasta este caracterizata de stilurile arhitecturale bizantin si gotic, dar mai cu seama de frumoasele fresce ce pot fi observate pe zidurile exterioare.
Manastirea Sucevita. Construita in 1582, manastirea Sucevita este situata aproape de localitatea Radauti si este considerata unul dintre cele mai bune exemple de arhitectura bizantina si gotica gasite la un lacas de cult. Manastirea este apreciata in principal pentru picturile-i exterioare, dar si pentru imensele ziduri din jurul complexului, fiecare dintre ele masurand circa 100 de metri in lungime, 3 metri in latime si mai bine de 6 metri in inaltime.
Manastirea Putna. Cunoscuta si sub denumirea de „Ierusalimul Neamului Romanesc”, porecla pe care i-a atribuit-o poetul Mihai Eminescu, Putna este o alta manastirea impresionanta din regiunea Moldovei pe care cu totii ar trebui sa o vizitam macar o data. Aceasta a fost ctitorita de domnitorul Stefan cel Mare, insa uimitoarele-i fortificatii si impozantul turn de la intrare dateaza abia din 1481. Unul dintre cele mai notabile elemente ale manastirii este turla cu doua etaje, care este cu mult diferita de turlele bisericesti traditionale. Putna este cunoscuta, de asemenea, pentru faptul ca adaposteste mormantul lui Stefan cel Mare.
Manastirea Humor. Situata la doar cativa kilometri de orasul Suceava, manastirea Humor a fost ridicata in 1530 si ctitorita de Toader Bubuiog, purtand Hramul Adormirii Maicii Domnului. Renovata de cateva ori de-a lungul timpului, manastirea si-a pastrat in stare foarte buna frescele pana in ziua de azi, mai ales cele prezente pe fatada din sud, care i-au si adus faima pana dincolo de hotare.